Dă valoare timpului tău!

Campanie de promovare a activităţii de voluntariat

în rândul tinerilor băimăreni

Finanţator:

Consiliul Local şi Primăria municipiului Baia Mare

„Acest blog este realizat în cadrul proiectului Dă valoare timpului tău! Derulat de către Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare cu sprijinul financiar al Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Baia Mare, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2011.

Conţinutul acestui blog nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a finanţatorului.”

Parteneri:

1.  Asociaţia  Rotaract Club TEAM Baia Mare

2. Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş

3. Asociaţia Voluntari pentru viitor

4. Graiul Maramureşului

La nivel european, anul 2011 a fost decretat Anul European al Voluntariatului cu scopul de a încuraja şi sprijini, prin schimburile de experienţă şi de bune practici, eforturile depuse de Comunitate, de statele membre, de autorităţile locale şi regionale pentru a crea la nivelul societăţii civile condiţii favorabile voluntariatului în Uniunea Europeană şi pentru a spori vizibilitatea activităţilor de voluntariat în Uniunea Europeană.

În România, voluntariatul s-a dezvoltat constant în ultimii 20 de ani, dar Legea Voluntariatului, o formă de recunoaştere publică a activităţilor de voluntariat, încă mai prezintă unele sincope.

La nivel central vor fi organizate 10 mari acţiuni pentru a susţine voluntariatul pe parcursul acestui an.

În acest context, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” instituţie de cultură care oferă acces gratuit la informaţie tuturor membrilor comunităţii băimărene, indiferent de vârstă, rasă, sex, categorie socio-profesională se implică activ în viaţa comunităţii pornind o campanie de promovare a activităţii de voluntariat în rândul tinerilor băimăreni Dă valoare timpului tău!.

Practicarea activităţii de voluntariat oferă o modalitate sănătoasă de petrecere a timpului liber tinerilor băimăreni, oferind o alternativă la „stradă – club –extasy”, îi ajută pe aceştia să lege noi prietenii, să acumuleze noi experienţe, să îşi promoveze propriile idei şi să se implice activ în viaţa comunităţii.

Scopul proiectului:

Creşterea gradului de implicare activă a tinerilor din Baia Mare în activităţi specifice de voluntariat.

Obiectivele proiectului:

1. Facilitarea accesului la informare în domeniul voluntariatului pentru 2500 de tineri din Baia Mare în perioada de implementare a proiectului;

2. Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor şi a comunităţii băimărene, în perioada 15.08. – 15.11.2011

Rezultatele directe după implementarea proiectului vor fi:

1.     Inaugurarea unui centru de resurse în domeniul volntariatului dotat corespunzător;

Imagini Centru:

2.     Orgnanizarea unei conferinţe cu rol de a sensibiliza mediul şcolar băimărean cu privire la oportunităţile şi beneficiile oferite de voluntariat;

3.     Realizarea unui blog pe teme de voluntariat;

http://www.bibliotecamm.ro/voluntariat

4.     Organizarea a 5 sesiuni de informare în unităţile de învăţământ;

În perioada 17 – 31 octombrie 2011 au fost informaţi cu privire la proiectul în desfăşurare „Dă valoare timpului tău” aproximativ 160 de elevi din cinci licee: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu” şi Liceul de Artă. Liceenilor le-au fost prezentate date despre proiect de către bibliotecar Oana Ungurean, iar despre voluntariat le-a vorbit Denisa Pintea, coordonator regional Let’s do it, Romania! şi membră a Asociaţiei Rotaract Club Team. Denisa, cu o experienţă în voluntariat de aproape 9 ani, a reuşit să le capteze atenţia şi să le stârnească interesul înspre a se implica în acţiuni de voluntariat.

Ca o evaluare a acestei activităţi, elevii au oferit feedback completând un chestionar.

5.     150 de tineri informaţi în cadrul sesiunilor din proiect;

Această prezentare necesită JavaScript.

6.     Dezvoltarea creativităţii pentru un număr de 20 de tineri prin intermediul unui concurs de afişe pe teme de voluntariat;

7.     Număr de bucăţi editate din Manualul Voluntarului: 300 buc;

8.     Materiale de promovare realizate în cadrul campaniei: 20 afişe A3; 20 de afişe A2; 300 pliante, 300 mape; 300 pixuri;

Afiş de promovare a  voluntariatului:

Pliant de prezentare a proiectului si de promovare a voluntariatului:

Mapă de promovare a proiectului:

9.     5 articole de promovare a imaginii proiectului şi a finanţatorului;

http://www.bibliotecamm.ro/?s=1&f=12

http://ro-ro.facebook.com/pages/Biblioteca-Judeteana-Petre-Dulfu-Baia-Mare/119139584819330?sk=notes

http://www.graiul.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=6019:biblioteca-judeean-promoveaz-voluntariatul&catid=2:actualitate&Itemid=2

http://www.maramedia.ro/baia-mare-cum-poti-sa-ajungi-voluntar-sau-cum-poti-fii-la-zi-cu-actiunile-care-se-petrec-la-biblioteca-judeteana-quot-petre-dulfu-quot-baia-mare

          Un alt rezultat indirect al proiectului este creşterea numărului de voluntari activi din rândul tinerilor băimăreni implicaţi în proiecte pe care Structurile Asociative de Tineret locale le desfăşoară în beneficiul comunităţii. Implementarea acestui proiect va duce la o mai bună informare a tinerilor băimăreni vis a vis de avantajele prestării unei activităţi voluntare, la cunoaşterea legislaţiei în domeniu şi a exemplelor de bună practică.

          Va fi pentru prima dată când în Baia Mare se va edita un Manual al Voluntarului cu informaţii relevante pentru tinerii care doresc să devină voluntari.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s